5 premii şi 6 nominalizări Oscar, 4 premii şi 2 nominalizări Globul de Aur.
Terms of Endearment este un film romantic/comedie neagră din 1983 adaptată de James L. Brooks după romanul lui Larry McMurtry. Din distribuție fac parte Shirley MacLaine, Debra Winger și Jack Nicholson. Filmul prezintă relația dintre Aurora Greenway (MacLaine) și fiica ei, Emma (Winger). O continuare, The Evening Star, în care MacLaine și Nicholson și-au reluat rolurile a fost lansată în 1996, neavând însă succesul primului film.
“Vorbe de alint” acoperă trei decade din viețile Aurorei Greenway și a fiicei sale, Emma. Aurora este tată și mamă pentru Emma, un spirit liber, o adolescentă devotată, dar și frustrată. Cu toate că se iubesc foarte mult, mama și fiica se ceartă tot timpul. Protejată agresiv de Aurora tot timpul copilăriei, Emma scapă din “lanțurile” mamei când se căsătorește cu Flap, profesor la colegiu.
Aurora este și mai iritată de perspectiva de a deveni bunică chiar dacă ține mai mult la nepoți decât la ginere. Flap îi demonstrează că instinctele n-au înșelat-o, când se încurcă cu o studentă. Între timp, Emma se consolează cu un bancher căsătorit, dar nefericit în căsnicie, care se dă drept “băiat bun” pe când Aurora este urmărită constant de către vecinul ei, gălăgiosul astronaut Garrett Breedlove. Dar nori negri plutesc deasupra și vestea că Emma are cancer le dă viața peste cap.